OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. sg. ostentatívă, pl. ostentatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OSTENTATÍV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink