ÓSTIE1, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din sl. ostĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓSTIE2, ostii, s. f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓSTIE1 ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peștelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÓSTIE2 ~i f. Pâine nedospită folosită de catolici și luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ÓSTIE1 s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÓSTIE2 s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ÓSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ. Hostie, lat. hostia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ÓSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, țăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ÓSTIE s. v. furcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
óstie (óstii), s. f. – Furcă de pescuit. Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin), cf. sb., slov. osti, rus. ostie.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
óstie (unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. óstia(sil. -ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (sil. -ti-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink