OTÁVĂ s. f. Iarbă care crește în același an, după ce câmpul a fost cosit sau pășunat; p. ext. loc unde crește această iarbă. – Din bg., scr. otava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OTÁVĂ f. 1) Iarbă care crește în același an pe un teren cosit sau pășunat. 2) Câmp pe care crește astfel de iarbă. /<bulg., sb. otava
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OTÁVĂ s. (reg.) zlac. (Caii mănâncă ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
otávă (-ắvi), s. f. – 1. Fîn cosit toamna, a doua iarbă. – 2. Al doilea cosit al ierbii. Bg., sb., cr., slov., ceh., rus. otava, pol. otawa (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233; Conev 68; Vasmer, II, 289). – Der. otăvi, vb. (a cosi pășunea pentru a doua oară; a reveni); otăviște, s. f. (pășune de toamnă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
otávă s. f., g.-d. art. otávei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink