Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
OTRĂVÍ, otrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) intoxica sau a ucide ori a fi ucis cu otravă (1). ♦ Tranz. A introduce o otravă în apă, în alimente etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) supăra, a (se) necăji (extrem de mult), a (se) amărî; a (se) învenina. 3. Tranz. Fig. A exercita o influență vătămătoare; a corupe, a p******i. – Din sl. otraviti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OTRĂVÍ vb. 1. a (se) învenina, (pop.) a (se) venina, a (se) verenoșa, (înv. și reg.) a (se) topsica, (înv.) a (se) adăpa. (Mușcătura unui șarpe l-a ~.) 2. a (se) intoxica. (S-a ~ cu o substanță chimică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
otrăví vb. (sil. -tră-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otrăvésc, imperf. 3 sg. otrăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. otrăveáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OTRÁVĂ, otrăvuri, s. f. 1. Substanță chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. și: otrăvi] – Din sl. otrava.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A OTRĂVÍ ~ésc tranz. 1) (ființe) A ucide cu otravă. 2) A face să se otrăvească. 3) (substanțe, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otravă. ◊ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influențe dăunătoare (făcând să încalce normele de conduită morală). [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE OTRĂVÍ mă ~ésc intranz. fam. A-și supune (involuntar) organismul acțiunii unei intoxicații; a se intoxica. [Sil. -tră-] /<sl. otraviti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OTRÁVĂ ~ăvuri f. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; venin; toxină. 2) fig. Stare de tristețe adâncă; mâhnire; venin. 3) fig. Persoană foarte rea și insuportabilă. [G.-D. otravei; Sil. -tră-; Pl. și otrăvi] /<sl. otrava
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OTRÁVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O ~ mortală.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
otrávă (otrắvi), s. f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (Arg.) Femeie de stradă, p*********ă. – Megl. utroavă. Sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s. f. (antidot), format după fr. contre-poison.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
otrávă s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. otrávei; (soiuri) pl. otrăvuri/otrăvi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink