Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: oaste (substantiv feminin) , oști (verb)   
OȘTÍ, oștesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A (se) lupta, a (se) război, a duce război. – Din oaste.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OȘTÍ vb. v. bate, lupta, război.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștésc, imperf. 3 sg. oșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oșteáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război1; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OÁSTE oști f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
FLOAREA-ÓȘTILOR s. v. floarea-paștelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OÁSTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OÁSTE s. v. bătălie, conflict, luptă, război.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oáste(óști), s. f.1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste.Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s. f. (serviciul militar); ostășime, s. f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s. f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s. m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s. f. (militărie); oștime, s. f. (oaste); oștitor, s. m. (înv., soldat); oștitură, s. f. (înv., ordin de bătălie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
oáste s. f., g.-d. art. óștii; pl. oști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OÁSTE (lat. hostis) s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Armată. O. se compunea din: oastea domnului, alcătuită din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși, târgoveți, și oastea stăpânilor feudali (steagurile marilor boieri), alcătuită din slugile boierești (în Transilvania, familiares). O. era formată din călărime (în special în oastea stăpânilor feudali) și din pedestrime. 2. Oștire.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)