Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
paiá2 s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
paiá (paiéle), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
PAIELE-ȚIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink