PALADÍN, paladini, s. m. (În evul mediu, în Europa apuseană) Nobil slujitor la palatul unor regi; p. ext. cavaler rătăcitor din evul mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din fr. paladin, it. paladino.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PALADÍN s.m. Nobil care slujește la palatul regal. V. palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (Fig.) Voinic, om îndrăzneț, animat de sentimente cavalerești. [Cf. fr. paladin, it. paladino < lat. palatinus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PALADÍN s. m. 1. nobil care slujește la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. 2. (fig.) om curajos, îndrăzneț, cavaler (II, 1). (< fr. paladin, it. paladino)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
paladín s. m., pl. paladíni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PALADÍN ~i m. (în evul mediu) 1) Nobil care servea la curtea unui monarh. 2) Cavaler rătăcitor (și mereu în căutare de aventuri eroice). 3) Bărbat cu sentimente și atitudini cavalerești. 4) Om devotat unei cauze sau unei persoane. /<fr. paladin, it. paladino
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink