PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mușchi al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PALÁT1 s.n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PALÁT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. și Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PALÁT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Palat ≠ bojdeucă
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
palát (paláte), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
palát (anat.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
palát (arhit.) s. n., pl. paláte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PALÁT1 n. anat. Partea de sus a cavității bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PALÁT2 ~e n. 1) Clădire mare și somptuoasă care servește, de obicei, drept reședință a unui suveran sau ca locuință a unei personalități. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură și Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink