PANACÉE s. f. v. panaceu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PANACÉU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea odinioară că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacée s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PANACÉU ~e n. 1) (la alchimiști) Medicament considerat atotvindecător. 2) fig. Remediu contra tuturor relelor; soluție salvatoare în orice situație. /<lat. panacea, fr. panacée
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PANACÉU s.n. Nume dat odinioară unor medicamente despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. [Pron. -ceu. / < fr. panacée, cf. gr. panakeia < pas – tot, akos – medicament],
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PANACÉU s. n. medicament despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. (< fr. panacée, lat. panacea, gr. panakeia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
panacéu s. n., art. panacéul; pl. panacée
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink