PANDEMÓNIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. paademonio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PANDEMÓNIU n. livr. 1) Capitală imaginară a infernului. 2) Loc de adunare a demonilor. 3) fig. Adunare neorganizată a unor persoane cu opinii absolut contradictorii. 4) Loc unde domnește corupția și dezordinea. /<fr. pandémonium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PANDEMÓNIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron. -niu. / < fr. pandémonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PANDEMÓNIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr. pandémonium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
pandemóniu s. n. [-niu pron. -niu], art. pandemóniul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink