PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PANEGÍRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. Elogiu, laudă. ♦ Tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. [Pl. -ce, -curi. / < fr. panégyrique, lat. panegyricus, cf. gr. panegyris].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PANEGÍRIC s. n. 1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ◊ tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. (< fr. panégyrique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PANEGÍRIC adj. v. apologetic.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PANEGÍRIC s. v. apologie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
panegíric s. n., pl. panegírice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PANEGÍRIC ~ce n. 1) (la vechii greci și la romani) Discurs public în care se proslăveau faptele de vitejie ale strămoșilor sau se elogiau oamenii iluștri. 2) fig. Laudă exagerată; elogiu emfatic; ditiramb. /<fr. panégyrique
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink