Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
PẤNTEC s. n. v. pântece.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÂNTECÉL, pântecele, s. n. Diminutiv al lui pântece; pântecuț. – Pântece + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÂNTECE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului dintre torace și bazin în care se află stomacul, intestinele și alte organe; burtă; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gură a fi într-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ în formă de pungă, în care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flămând; rupt de foame. 3) pop. (la om și la animale vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin, în care se dezvoltă embrionul; uter; mitră. ◊ Încă din ~le mamei încă înainte de a se naște. A lua (sau a avea, a purta) în ~ a fi însărcinată. 4) fig. Parte proeminentă a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioară a proeminenței unui obiect. /<lat. pantex, ~icis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÂNTECE s. v. abdomen.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÂNTECE s. v. inimă, interior, mitră, stomac, suflet, uter.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÂNTECÉL s. (ANAT.) burtică, burticică, pântecuț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pîntéce (pîntece), s. n. – Abdomen, burtă. – Var. pîntec, pîntic(e). Mr. pîntic(ă), pîntițe, megl. pǫntiți. Lat. pantĭcem (Diez, I, 302; Pușcariu 1321; Candrea-Dens., 1392; REW 6207), cf. it. pancia (calabr. pántici), prov. pansa, fr. panse, cat. panxa, sp. panza, port. pança, alb. plëndes (Philippide, II, 650). Uz general, rar în Munt. (ALR, I, 42). – Der. pîntecare (var. pîntecăr(a)ie), s. f. (diaree); pîntecos (mr. pînticos), adj. (cu burta mare), poate direct din lat. pantĭcōsus (Pușcariu 1322; Candrea-Dens., 1393). Cf. spinteca.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pântece s. n., pl. pântece
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pântecél s. n., pl. pântecéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române