PANȚÍR, panțiri, s. m. Mercenar dintr-un corp de oaste (călare) din trecut, însărcinat mai ales cu paza granițelor, cu transmiterea știrilor și cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autorităților; p. gener. (pop.) ostaș. [Var.: panțấr s. m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
panțír, panțíri, s.m. (înv.) 1. ostaș îmbrăcat în zale. 2. (la pl.) corp de călărime în Moldova. 3. platoșă, cuirasă. 4. disc mic de metal lucitor folosit ca ornament la îmbrăcămintea de damă; paietă, fluture.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
panțír (panțíri), s. m. – Dragon; platoșă. – Var. panțîr, panțur. Germ. Panzer „cuirasă”, prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv. – Der. panțiresc, adj. (de dragoni); panțarolă, s. f. (un anumit joc de cărți), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
panțír s. m., pl. panțíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PANȚÍR ~i m. înv. Soldat călare dintr-o unitate militară, însărcinat cu paza frontierei și cu transmiterea știrilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink