Dex papagal

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță: papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL s.m. 1. Pasăre tropicală cu ciocul gros și încovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemănătoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repetă mecanic părerile sau vorbele altuia. 3. Clește cu dinți folosit în lucrările de montare și de reparare a țevilor. [< it. pappagallo].

PAPAGÁL s. m. pasăre din zonele tropicale, cu penajul viu colorat și ciocul gros și încovoiat. ◊ epitet dat cuiva care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. (< ngr. pap/p/agal/l/os, it. papagallo)

PAPAGÁL s. v. gură.

papagál (papagáli), s. m. – 1. Nume de pasăre viu colorată care poate imita limbajul uman. – 2. (Arg.) Gură, plisc. – Mr. papagal. It. pappagallo, ven. papagal, prin intermediul ngr. παπαγάλλος, cf. alb., bg., sb. papagal, tc. papagan, mag. papagaly. – Der. papagalic, adj. (de papagal); papagalicește, adv. (mecanic); papagalicesc, adj. (de papagal); papagaliza, vb. (a învăța mecanic, fără a asimila); papagalism, s. n. (psitacism), cf. it. pappagallismo.

papagál s. m., pl. papagáli

PAPAGÁL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers și viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-țigănesc stancă mică; stăncuță. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuță. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Clește dințat folosit la montarea sau repararea țevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

PAPAGAL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

papagál-de-brázi s. m.

papagál-țigănésc s. m.