PARADÍGMĂ, paradigme, s. f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părți de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părți de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învățătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARADÍGMĂ s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Ansamblu de termeni, aparținând aceleiași categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul. 2. (Rar) Exemplu, model. [< fr. paradigme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARADÍGMĂ s. f. 1. (la Platon) lumea ideilor, prototip al lumii sensibile în care trăim. ◊ principiu care distinge legăturile și opozițiile fundamentale între câteva noțiuni dominante cu funcție de comandă și control al gândirii. ◊ caz exemplar, model, prototip, situație ideală. 2. totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ◊ ansamblu de termeni, aparținând aceleiași clase morfosintactice sau semantice, care se pot substitui unul cu altul. (< fr. paradigme, lat. paradigma, gr. paradeigma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PARADÍGMĂ s. v. exemplu, învățătură, model, pildă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
paradígmă (paradígme), s. f. – Model, exemplu, tip. – Mr. paradigmă. Mgr. παράδειγμα. Sec. XVIII, cf. Gáldi 518.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paradígmă s. f., g.-d. art. paradígmei; pl. paradígme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARADÍGMĂ ~e f. lingv. 1) Ansamblu asociativ de elemente ale limbii aparținând aceleiași clase morfo-sintactice sau/și semantice, care posedă între ele relații virtuale de substituție. 2) Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. 3) Model de declinare sau de conjugare. /<lat. paradigma, ngr. parádigma
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink