PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (În sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARADÓX s.n. 1. Contradicție logică-formală, apărută în ciuda respectării corectitudinii logice a raționamentului; părere contrară adevărului unanim recunoscut; (p. ext.) ciudățenie, nepotrivire. 2. Fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și că este fals. [Pl. -xuri, -xe. / cf. fr. paradoxe, lat., gr. paradoxon < gr. para – contra, doxa – părere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARADÓX s. n. 1. enunț contradictoriu și în același timp demonstrabil, părere contrară adevărului unanim acceptat; (p. ext.) ciudățenie. ◊ fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și fals. 2. (fiz.) ~ hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma lui. (< fr. paradoxe, gr. paradoxos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
paradóx s. n., pl. paradóxuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARADÓX ~uri n. 1) Opinie sau lucru care vine în contradicție cu adevărul general acceptat. 2) Raționament aparent just care duce la concluzii contradictorii, ce nu pot fi considerate nici adevărate, nici false; antinomie. /<fr. paradoxe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink