PARALELÍSM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a două drepte sau a două planuri de a fi paralele (1); stare a două sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelă. – Din fr. parallélisme, it. parallelismo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARALELÍSM s.n. Starea a două linii, a două planuri paralele; (p. ext.) corespondență între două lucruri, între două persoane situate în comparație. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. ♦ Procedeu de compoziție, specific în general poeziei populare, constând în succesiunea unor sintagme identice sau asemănătoare ca schemă a structurii sintactice. [< fr. parallélisme, cf. gr. parallelismos < para – lângă, allelos – unul cu altul].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARALELÍSM s. n. 1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralelă (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. 3. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice. ◊ (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic. (< fr. parallélisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PARALELÍSM s. 1. v. concomitență. 2. v. comparație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
paralelísm s. n., pl. paralelísme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARALELÍSM ~e n. 1) Caracter paralel. 2) Stare a două lucruri sau ființe comparabile. /<fr. parallélisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink