PARALÉU, paralei, s. m. (Mai ales în corelație cu leu) Leu foarte mare și puternic; fig. ființă puternică, vitează. ◊ Expr. A se face (sau a face pe cineva) leu paraleu = a (se) înfuria peste măsură. ♦ (Depr.) Bărbat care se consideră înzestrat cu calități excepționale, care vrea să pară important, remarcabil. – Para1- + leu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
paraléu (paraléi), s. m. – În povești, epitet pentru eroi; viteaz ca un leu. Origine îndoielnică. Se consideră de obicei ca un comp. al lui leu, cu para- (Tiktin; Candrea; Scriban); dar această comp. nu e normală, fiindcă para- nu indică altceva decît o repetiție agasantă și nu ideea de „arhi-” sau de „stră-” (cum presupunea Damé). Mai sigur e vorba de o etimologie populară; în acest caz, cuvîntul ar putea sta în loc de *faraleu, din ngr. θααρραλέος „viteaz, curajos”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paraléu s. m. leu
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARALÉU ~i m. : Leu ~ a) leu mare și puternic; b) persoană înzestrată cu calități excepționale. /para- + leu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
léu-paraléu s. m., pl. léi-paraléi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink