Dex paranteză

PARANTÉZĂ, paranteze, s. f. 1. Semn de punctuație care constă din două arcuri de cerc sau din două dreptunghiuri cărora le lipsește o latură lungă și între care se izolează o explicație, un adaos, un amănunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat între aceste semne grafice. ♦ Paranteză (1) în care apare o expresie algebrică, pentru a arăta că operația aflată în interiorul ei se efectuează înaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrică izolată în acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisă sau orală). ◊ Loc. adv. În paranteză = în treacăt. [Var.: (Înv.) parantéz s. n.] – Din fr. parenthèse.

PARANTÉZĂ s.f. 1. Semn grafic constând din două arcuri de cerc care se închid reciproc și care se folosesc pentru a izola fraze sau cuvinte intercalate într-un text. ♦ Frază sau propoziție care are un sens deosebit și care este intercalată într-o altă frază. 2. (Fig.) Digresiune. [Var. parantez s.n. / cf. fr. paranthèse, germ. Paranthese, lat. parenthesis < para – alături, en – în, thesis – punere].

PARANTÉZĂ s. f. 1. semn de punctuație din două arcuri de cerc sau două linii îndoite la capete care se închid reciproc, pentru a izola o precizare etc., intercalate într-un text; textul însuși. ◊ (mat.) semn grafic care cere ca operația cuprinsă în interiorul său să fie efectuată în prealabil. 2. (fig.) digresiune. (< fr. parenthèse)

PARANTÉZĂ s. 1. (înv.) cuprinzătoare, închizătoare. (~ este un semn de punctuație.) 2. paranteză dreaptă = croșetă, (rar) paranteză franceză. (Text închis între ~.)

PARANTÉZĂ s. v. digresiune, divagare, divagație.

parantéză s. f., g.-d. art. parantézei; pl. parantéze

PARANTÉZĂ ~e f. 1) lingv. Semn de punctuație constând din două arcuri de cerc puse unul la începutul cuvântului sau textului ce se izolează din anumite motive (explicație, completare etc.), iar altul la sfârșitul lui. ◊ ~ pătrată paranteză constând din două linii îndoite la capete una spre alta. 2) fig. Digresiune în cadrul unei comunicări. ◊ În ~ printre altele. 3) mat. Semn care se pune înaintea și la sfârșitul unei expresii algebrice, arătând că o operație se referă la întreaga expresie. /<fr. paranthese

PARANTEZĂ FRANCÉZĂ s. v. croșetă, paran-teză dreaptă.