PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARATÁXĂ s.f. Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propoziție sau în frază prin simpla alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; juxtapunere; coordonare sintactică. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – lângă, taxis – așezare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARATÁXĂ s. f. juxtapunere. (< fr. parataxe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PARATÁXĂ s. v. juxtapunere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
paratáxă s. f., g.-d. art. paratáxei; pl. paratáxe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARATÁXĂ ~e f. lingv. (în opoziție cu hipotaxă) Procedeu de exprimare a raporturilor sintactice între propoziții fără jonctive; juxtapunere. /<fr. parataxe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink