PARODÓNȚIU s. n. (Anat.) Complex morfologic funcțional care asigură fixarea dinților în osul maxilar. ◊ Parodonțiu moale = țesut marginal moale, cu formațiuni fibroase, care înconjură dintele și alvelola dentară; țesut parodontal. Parodonțiu osos = porțiune osoasă în care sunt săpate alveolele dentare și pe care se inserează parodonțiul moale. – Din germ. Parodontium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARODÓNȚIU s.n. Patul în care sunt fixați dinții în osul maxilar. [Pron. -țiu, var. paradențiu s.n. / < germ. Parodontium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARODÓNȚIU s. n. ansamblu de țesuturi în care sunt fixați dinții în osul maxilar; parodont. (< germ. Parodontium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
parodónțiu s. n. (sil. mf. par-) [-țiu pron. -țiu], art. parodónțiul
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARODÓNȚIU ~ri n. Țesut în care se ține dintele; periodont. /<germ. Paradontium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink