PARTITÍV, -Ă, partitivi, -ve, adj. (Gram.; despre forme flexionare sau despre construcții) Care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte. Genitiv partitiv. ◊ Articol partitiv = articol care se atașează la un cuvânt partitiv. – Din fr. partitif, it. partitivo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARTITÍV, -Ă adj. Care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte. // s.n. Atribut substantival în genitiv sau la acuzativ precedat de o prepoziție, care arată întregul din care s-a luat o parte. [< fr. partitif, cf. lat. partitus < partiri – a împărți].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PARTITÍV, -Ă adj. (despre forme flexioane sau părți de propoziție) care exprimă ideea de parte dintr-un întreg. (< fr. partitif, it. partitivo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
partitív adj. m., pl. partitívi; f. sg. partitívă, pl. partitíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
partitív s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARTITÍV ~ă (~i, ~e) gram. Care are funcția de a numi o parte dintr-un întreg. Genitiv ~. /<fr. partitif, germ. partitiv
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
părțițív adj. m. (înv.; despre numeral) fracționar.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink