PATARÁMĂ, patarame, s. f. Întâmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva. A da (sau a cădea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o păți la fel cu altcineva. – Cf. pătăranie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PATARÁMĂ s. v. pățanie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
patarámă, pataráme, s.f. (înv. și reg.) 1. pățanie, întâmplare neplăcută. 2. năsălie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
patarámă s. f., g.-d. art. patarámei; pl. pataráme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PATARÁMĂ ~e f. Întâmplare neplăcută. /cf. pătăranie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink