Dex patrimoniu

PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊ Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției. 2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.

PATRIMÓNIU s.n. Bunuri moștenite prin lege de la părinți; bunuri de familie. ♦ Bunurile, veniturile care aparțin unei persoane, unei colectivități, unui stat etc.; bun public. [Pron. -niu. / < lat. patrimonium, cf. fr. patrimoine, it. patrimonio].

PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor și a obligațiilor evaluabile în bani și a bunurilor materiale la care se referă acestea, care aparțin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moștenite prin lege de la părinți. ◊ totalitatea bunurilor care aparțin unei colectivități, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care aparțin unui popor sau omenirii întregi. (< lat. patrimonium, fr. patrimoine, it. patrimonio)

PATRIMÓNIU s. 1. v. moștenire. 2. (JUR.) (înv.) baștină. 3. (JUR.) bun public.

patrimóniu s. n. (sil. -tri-) [-niu pron. -niu], art. patrimóniul; pl. patrimónii, art. patrimóniile (sil. -ni-i-)

PATRIMÓNIU ~i n. 1) Bun material moștenit de la părinți; posesiune ereditară. 2) Totalitate de bunuri (materiale sau spirituale) care aparține unei colectivități; bun public. /<lat. patrimonium, fr. patrimoine