Dex pecete

PECÉTE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s. f.] – Din sl. pečatĩ.

PECÉTE s. v. ștampilă.

PECÉTE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.

pecéte s. f., art. pecétea, g.-d. art. pecéții; pl. pecéți

PECÉTE ~ți f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții și care se aplică pe documente (spre a le autentifica); ștampilă. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Închis (sau ferecat) cu șapte ~ți imposibil de aflat; de nepătruns. 3) fig. Trăsătură specifică, particulară; semn distinctiv; amprentă; marcă. [G.-D. peceții] /<sl. pețati

PECETEA-LUI-SÓLOMON s. v. coada-cocoșului.

pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.