PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PEDÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care are pretenții neîntemeiate de erudit; meticulos, chițibușar, formalist. [< fr. pédant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PEDÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care are pretenții nejustificate de erudiție, de competență; meticulos, formalist. (< fr. pédant, germ. Pedant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PEDÁNT adj. meticulos, scrupulos, tipicar, (înv.) pedantic, (rar fam.) tabietliu. (Om ~ .)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; f. sg. pedántă, pl. pedánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PEDÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) (despre persoane) Care manifestă un spirit exagerat de disciplină și punctualitate (mai ales în lucruri neînsemnate); caracterizat prin meticulozitate deosebită. 2) Care are pretenții de erudiție și de superioritate; doctoral. /<fr. pédant, germ. Pedant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink