Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PELTICÍ, pelticesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni peltic; p. ext. a vorbi cu greutate, neclar (ca un peltic). – Din peltic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
pelticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pelticésc, imperf. 3 sg. pelticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pelticeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PELTÍC, -Ă, peltici, -ce, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite consoane; p. ext. (despre vorbire) care trădează o asemenea rostire defectuoasă. – Din tc. peltek.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE PELTICÍ mă ~ésc intranz. rar 1) (despre persoane) A fi peltic; a vorbi rostind cu greu și denaturând unele sunete (c, ș, j etc.). 2) A vorbi cu greutate și neclar (ca un peltic). /Din peltic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PELTÍC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care rostește cu greu și neclar unele consoane; cepeleag. 2) (despre vorbire) Care trădează o rostire defectuoasă. /<turc. peltek
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PELTÍC adj. sâsâit, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
peltíc (peltícă), adj. – Sîsîit, cepeleag. – Mr., megl. peltec. Tc. peltek (Șeineanu, II, 288; Lokotsch 1646; Ronzevalle 60), cf. ngr. πελτέϰης, bg. peltek. – Der. pelticie, s. f. (defectul omului peltic); peltici, vb. (a vorbi peltic); pelticărie, s. f. (vorbire peltică).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
peltíc adj. m., pl. peltíci; f. sg. peltícă, pl. peltíce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink