PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios care se supune penitenței (1). 2. adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PENITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care se căiește, care face penitență; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitență; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
penitént s. m.. adj. m., pl. peniténți; f. sg. peniténtă, pl. peniténte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PENITÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană supusă unei penitențe. /<fr. pénitent, lat. poenitens, ~ntis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink