PERDÁF, perdafuri, s. n. Radere de jos în sus, în contra direcției în care crește părul. ◊ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PERDÁF s. v. luciu, lustru, strălucire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
perdáf (perdáfuri), s. n. – 1. Lustru, luciul unei stofe. – 2. Radere în răspăr. – 3. Dojană, ocară. – Mr. pirdahe. Tc. (per.) perdah (Roesler 601; Șeineanu, II, 289; Lokotsch 1637), cf. bg. perdah, sb. perdaf. – Der. perdăfui, vb. (a da luciu unei stofe; a certa, a dojeni).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
perdáf s. n., pl. perdáfuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PERDÁF ~uri n. Radere contra direcției de creștere a părului. ◊ A trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva; a muștrului. /<turc. perdah
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink