PEREMPTÓRIU, -IE, peremptorii, adj. (Livr.) Care nu poate fi tăgăduit, combătut cu nimic (atât este de evident); vădit, evident. – Din lat. peremptorius, fr. péremptoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PEREMPTÓRIU, -IE adj. De netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. [Pron. -riu. / cf. fr. péremptoire, lat. peremptorius].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PEREMPTÓRIU, -IE adj. de netăgăduit; vădit, evident, neîndoielnic. (< lat. peremptorius, fr. péremptoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PEREMPTÓRIU adj. v. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
peremptóriu adj. m. (sil. -to-riu [pron. -riu]), f. peremptórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. peremptórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PEREMPTÓRIU ~e (~i) Care este de netăgăduit; imposibil de a fi contestat; evident; vădit; neîndoielnic. /<lat. peremptorius, fr. péremptoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink