Dex perete

PERÉTE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) păréte s. m.] – Lat. paries, -tis.

PERÉTE s. zid. (~ al unei camere.)

PERÉTE s. v. bor, catapeteasmă, iconostas, margine, tâmplă.

peréte (peréți), s. m. – Zid. – Var. părete. Istr. parete. Lat. părĕtem, forma. pop. în loc de păriĕtem (Pușcariu 1268; Candrea-Dens., 1334; REW 6242), cf. it. parete, prov. paret, fr. paroi, sp. pared, port. parede. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. păretar(iu), s. n. (tapițerie, draperie); supărete, s. m. (Trans., balcon, terasă), în loc de sub părete.

peréte s. m., pl. peréți

PERÉTE ~ți m. 1) Parte verticală a unei clădiri sau a unei încăperi. ◊ ~ în ~ având un perete comun. De ~ care se poate pune, atârna pe perete. Între patru ~ți a) la adăpost; b) în taină; în secret. A se da cu capul de ~ți (sau de toți ~ții) a fi în stare de disperare extremă. A spune cai verzi pe ~ți v. CAL. A strânge la ~ (pe cineva) a forța pe cineva să spună sau să facă ceva. A vorbi la ~ți a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridică vertical. 3) Element care mărginește sau împarte ceva în două sau în mai multe spații. 4) Membrană care înconjoară o cavitate internă a unui organism. /<lat. paries, ~tis

PĂDUCHE-DE-PERÉTE s. v. păduche-de-lemn, ploșniță.

gazétă de peréte s. f. + prep. + s. m., pl. gazéte de peréte