Dex permutare

PERMUTÁRE, permutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) permuta (1); transfer, permutație. ♦ (Concr.) Ordin, dispoziție de transferare. 2. (Mat.; Lingv.; mai ales la pl.) Operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau a mai multor elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. – V. permuta.

PERMUTÁRE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a permuta; permutație. ♦ Ordin de transferare. 2. (Mat., lingv.; la pl.) Transformare care înlocuiește enumerarea anumitor elemente dintr-o ordine, dată printr-o enumerare a acelorași elemente, dar într-o ordine diferită. [< permuta].

PERMUTÁRE s. f. 1. acțiunea de a permuta. 2. (mat.; lingv.; pl.) operație prin care se schimbă între ele locurile a două sau mai multe elemente; grupe distincte de obiecte astfel formate; permutație. 3. reluare a unui fragment muzical pe un alt sunet. (< permuta)

PERMUTÁRE s. 1. v. mutare. 2. (MAT., LINGV.) permutație.

permutáre s. f., pl. permutări

PERMUTÁ, permút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) muta în altă parte cu serviciul, cu slujba; a (se) transfera. 2. Tranz. (Mat.; Lingv.) A efectua o permutare (2). – Din fr. permuter, lat. permutare.

A PERMUTÁ permút tranz. 1) A face să se permute. 2) mat. (elemente) A schimba locurile între ele. /<fr. permuter, lat. permutare

A SE PERMUTÁ mă permút intranz. A trece (cu serviciul) dintr-un loc în altul. /<fr. permutter, lat. permutare

PERMUTÁRE ~ări f. 1) v. A PERMUTA și A SE PERMUTA 2) mat. Operație prin care două sau mai multe elemente își schimbă locurile. /v. a (se) permuta

PERMUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A transfera un funcționar. ♦ (Mat.) A efectua o permutare (2). [P.i. permút. / < fr. permuter, lat., it. permutare].

PERMUTÁ vb. tr. 1. a muta pe cineva cu serviciul, a transfera. 2. a efectua o permutare (2). (< fr. permuter, lat. permutare)

PERMUTÁ vb. v. muta.

permutá vb., ind. prez. 1 sg. permút, 3 sg. și pl. permútă