PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. 1. Perniță (I 1). 2. Perniță (I 2). 3. Parte proeminentă si moale a extremității labei la feline; p. ext. (impr.) proeminență situată în partea superioară extremă a copitei calului. [Var.: (reg.) perinúță s. f.] – Pernă + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PERNÚȚĂ s. perniță, pui, puișor, puiuț, (pop.) pernioară, pernișoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PERNÚȚĂ s. v. sarma.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pernúță s. f., g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PERNÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la pernă) 1) v. PERNIȚĂ. 2) (la feline) Parte proeminentă și moale a extremității labei. /pernă + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink