PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau părți ale lor, despre poziția lor etc.) Care formează între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S. f. Dreaptă perpendiculară (1) pe altă dreaptă sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PERPENDICULÁR, -Ă adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreaptă sau pe un plan încât să formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = variantă a stilului gotic creată în Anglia în sec. XIV și manifestată mai ales în economia bolților, care dispar sub mulțimea arcelor, formate dintr-un șir de trunchiuri de copac răsturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreaptă perpendiculară. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PERPENDICULÁR, -Ă I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formează între ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = variantă a stilului gotic, în Anglia în sec. XIV, manifestată mai ales în economia bolților, care dispar sub mulțimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreaptă perpendiculară. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PERPENDICULÁR adj., adv. 1. adj. v. abrupt. 2. adv. v. drept.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
perpendiculár adj. m., pl. perpendiculári; f. sg. perpendiculáră, pl. perpendiculáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PERPENDICULÁR ~ă (~i, ~e) (despre drepte sau plane) Care formează unghiuri drepte prin întretăiere cu o altă dreaptă sau un alt plan. /<lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PERPENDICULÁRĂ s. (GEOM.) (înv.) perpendiculă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink