PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. Doctrină socială care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității (1) și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PERSONALÍSM n. 1) Atitudine subiectivă; subiectivism. 2) Curent filozofic care susține că persoana este valoarea supremă. /<fr. personnalisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PERSONALÍSM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ◊ Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în România în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PERSONALÍSM s. n. 1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PERSONALÍSM s. subiectivism.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
personalísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink