PESIMÍSM s. n. Atitudine a omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au un deznodământ fatal; concepție filozofică, opusă optimismului, potrivit căreia răul, iluzia, suferința predomina în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PESIMÍSM n. (în opoziție cu optimism) 1) Viziune asupra vieții dominată de deznădejde, de neîncredere în viitor și în oameni. 2) Concepție filozofică conform căreia în lume predomină răul ca trăsătură inerentă. 3) Stare sufletească de deprimare, de neliniște și amărăciune. /<fr. pessimisme, germ. Pessimismus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PESIMÍSM s.n. 1. (Op. optimism) Predispoziție de a vedea totul într-o lumină sumbră, deprimantă. 2. Trăsătură caracteristică ideologiei claselor pe cale de dispariție, care susține că viața omenească este iremediabil condamnată la suferință și că ea nu merită să fie trăită. [Cf. fr. pessimisme < lat. pessimus – superlativ al lui malus – rău].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PESIMÍSM s. n. 1. predispoziție de a vedea totul într-o lumină sumbră, deprimantă. 2. concepție filozofică potrivit căreia în lume predomină răul, suferința, absurdul. (< fr. pessimisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
Pesimism ≠ optimism
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
pesimísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink