PÉȘTERĂ, peșteri, s. f. Cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație; grotă, cavernă. ♦ P. ext. Vizuină, bârlog. – Din sl. peštera.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÉȘTERĂ s. (GEOGR.) cavernă, grotă, (reg.) ocnă, scorbură, (înv.) speluncă. (O ~ cu stalactite.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
péșteră (péșteri), s. f. – Cavernă, grotă. – Mr. piștireauă, megl. peaștiră. Sl. (bg.) peštera, din sl. pešt „cuptor” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 562). – Der. peșterean, adj. (care trăiește în peșteră).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
péșteră s. f., g.-d. art. péșterii; pl. péșteri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÉȘTERĂ ~i f. Cavitate subterană naturală de dimensiuni mari, cu ieșire la suprafață; cavernă; grotă. /<sl. peštera
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink