PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În superstiții; de obicei determinat prin „rea” sau „bună”) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, ființă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (Înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIÁZĂ s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea v. cobe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIÁZĂ s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
piáză s. f. (sil. pia-), pl. piéze (și piez(i) s. m. în loc. adv. în ~)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIÁZĂ piéze f. (în superstiții, de obicei folosit cu determinativele rea sau bună) 1) Semn care prevestește ceva. 2) Lucru sau ființă despre care se crede că aduce nenorocire sau noroc. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
piáză rea s. f. + adj. (sil. pia-), art. piáza rea; pl. piéze réle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink