Dex piezi

piezí, piezésc, vb. IV (reg.) a prevesti (mai ales ceva rău).

PIÉZ¹, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din fr. pièze.

PIÉZ² s. m. v. piază.

PIÉZ ~i m. fiz. Unitate de măsură a presiunii (egală cu presiunea produsă de forța de un sten distribuită uniform pe o suprafață de un metru pătrat). /<fr. pieze

PIÉZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron. pi-ez. / < fr. pièze, cf. gr. piezein – a presa].

PIÉZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m². (< fr. pièze)

piéz (piézi), s. m. – 1. (Înv.) Picior. – 2. (În expresia în piez) În curmeziș, peste. – Var. chezi, cheji. Mr. peză „glumă”. Lat. pĕdem (Pușchilă, Anuar de Geografie, II (1911), 159; Pușcariu, Dacor., I, 415; Scriban, Arhiva, XXIX, 49; Drăganu, Dacor., II, 611; Pușcariu, Lr., 199), cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor der. romanice, există și în rom., cf. va grăi omului cuvinte bune, și le va grăi cu hiclenșug, de-l va batjocoi, adică va grăi peste piezi (Îndreptarea Legii); unde peste piezi stă în locul expresiei actuale peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rău această exprimare, cum că ar însemna „a vorbi cu dublu înțeles”). Pentru a înțelege evoluția semantică, trebuie să pornim de la ideea banală, că ziua cuiva ar fi bună sau rea după cum iese din casă cu piciorul drept sau cu cel stîng înainte; de aici în piezi „după cum iese bine sau rău, nesigur”; în piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”; în piezi răi „fără noroc, în ceas rău”. Var. cheji, s. m. pl. (Mold., dispoziție, chef, stare de spirit) este normală fonetic și semantic. Der. pieziș, adv. (în curmeziș); împiezișat, adj. (întretăiat, oblic); piază, s. f. (șansă, noroc, dispoziție, chef, gust), sing. refăcut după pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rău augur; nenorocit, fără noroc).

piéz (fiz.) s. m., pl. piézi; simb. pz