Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauție, datorită greutăților, nesiguranței drumului. [< fr. piloter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o mașină etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiții speciale. ◊ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ◊ (fig.; despre o știință) a orienta o disciplină prin noțiunile și metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauție, datorită nesiguranței drumului. (< fr. piloter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
pilotá vb., ind. prez. 1 sg. pilotéz, 3 sg. și pl. piloteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÍLOTĂ, pilote, s. f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. și: pilótă] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PILOTÁ ~éz 1. tranz. 1) (nave, mașini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în direcția necesară (în calitate de ghid); a ghida; a călăuzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoașterii traseului. /<fr. piloter
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PÍLOTĂ ~e f. 1) Plapumă de puf. 2) reg. Ceea ce ia cineva cu sine într-o călătorie; bagaj; calabalâc. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
!pilótă/pílotă s. f., g.-d. art. pilótei/pílotei; pl. pilóte/pílote
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. și Ban.) dricală. (Iarna se învelește cu ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pilótă (pilóte), s. f. – (Mold.) Plapumă de puf. – Var. chilotă. Ngr. ϰοῖλον „gol”, ϰοιλότης, ϰοίλωμα „cavitate”, fiindcă plapuma este exagerat de groasă și de moale. Legătura cu germ. Pfühl „pernă” (Cihac, II, 255; Scriban) și cu ngr. πιλωτός „de fetru” (Tiktin) este nesigură.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pílotă s. f., pl. pílote
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink