Dex pilotare

PILOTÁRE, pilotări, s. f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. – V. pilota.

PILOTÁRE s.f. Acțiunea de a pilota și rezultatul ei; pilotaj. ♦ (Fig.) Orientare a unei discipline de către o altă știință prin noțiunile și metodele proprii acesteia. [< pilota].

PILOTÁRE s. pilotaj.

pilotáre s. f., g.-d. art. pilotării; pl. pilotări

PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot¹ o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-și încetini mersul (din cauza nesiguranței parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.

A PILOTÁ ~éz 1. tranz. 1) (nave, mașini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în direcția necesară (în calitate de ghid); a ghida; a călăuzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoașterii traseului. /<fr. piloter

PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauție, datorită greutăților, nesiguranței drumului. [< fr. piloter].

PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o mașină etc. ca pilot¹. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiții speciale. ◊ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ◊ (fig.; despre o știință) a orienta o disciplină prin noțiunile și metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauție, datorită nesiguranței drumului. (< fr. piloter)

!pilótă/pílotă s. f., g.-d. art. pilótei/pílotei; pl. pilóte/pílote

pilotá vb., ind. prez. 1 sg. pilotéz, 3 sg. și pl. piloteáză