PIRÓN, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIRÓN s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pirón (piroáne), s. n. – 1. Cui mare. – 2. Minciună. – Var. piroi. Mr. peronă „ac”. Ngr. πηροῦνι, περόνι (Cihac, II, 686; Meyer 326; REW 6366; Tiktin). – Der. pironi, vb. (a bate în cuie, a fixa; a imortaliza).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pirón s. n., pl. piroáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIRÓN ~oáne n. Cui de dimensiuni mari. ◊ A face ~oane a clănțăni din dinți (de frig). A mânca ~oane a fi foarte înfuriat. /<sl. pironu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink