PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIȚIGÓI s. (ORNIT.) 1. (Parus major) (rar) piț, (pop.) pițiguș, simțivară, (reg.) domnișor, pițigaie, pițigan, pițiîmpărătuș, țiclete, țiglău, țiglean, pasărea-plugului, regele-păsărilor, (Ban.) sucitoare. 2. pițigoi-codat (Aegithalos caudatus caudatus) = (reg.) țârțâr, pițigoi-de-cârd, pițigoi-de-stol, pițigoi-întunecat, pițigoi-roșietic, pițigoi-roșu, pițigoi-rusesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pițigói s. m., pl. pițigói, art. pițigóii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIȚIGÓI ~ m. Pasăre sedentară de talie mică, cu cioc scurt, conic, și cu penaj divers colorat. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PIȚIGOI-DE-CÂRD s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIȚIGOI-DE-STÓL s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIȚIGOI-ÎNTUNECÁT s. v. pițigoi-codat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pițigoáie, pițigói, s.f. (reg.) 1. fluieraș de salcie făcut de copii; tilincă. 2. figură de lemn așezată decorativ pe casele țărănești; sperietoare de păsări așezată prin copaci.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pițigói moțát s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pițigói vânăt s. m. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pițigói-codát s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pițigói-pungáș s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink