PLEAN, pleanuri, s. n. (Înv. și pop.) Pradă (de război), captură; rechiziție. ♦ Jaf. ♦ Grup de prizonieri, ceată de oameni robiți. – Din sl. plĕn.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLEAN s. v. captură, pradă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pleán (pleánuri), s. n. – (Înv.) Pradă de război. – Megl. plean. Sl. plĕnĭ (Tiktin), cf. bg. plĕn, slov. plên, pol., ceh. plen. – Der. plenic, adj. (Basar., prizonier); plenui, vb. (înv., a jefui).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pleán s. n., pl. pleánuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink