PLEÁȘCĂ s. f. 1. Câștig neașteptat (de obicei nemeritat) obținut fără muncă; chilipir. ◊ Loc. adv. De (sau pe) pleașcă = de pomană, fără bani. 2. (Înv.) Pradă (de război), jaf, captură; rechiziție. – Din bg., scr. pljačka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLEÁȘCĂ f. 1) Câștig nemeritat obținut fără muncă; chilipir. ◊ De (sau pe) ~ fără plată; de pomană. 2) înv. Pradă de război; captură; trofeu. /<bulg., sb. pljațka
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLEÁȘCĂ s. v. captură, chilipir, pradă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pleáșcă2 s.f. (reg.) bucată de lemn sau de fier cu care se umple scobitura unei bârne strâmbe, cu care se întărește o grindă slabă sau se prelungește o bârnă scurtă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pleáșcă3 s.f. sg. (reg.) om chel.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
pleáșcă (pléști), s. f. – 1. Pradă. – 2. Chilipir. – Mr. pleașcă, pleacică. Dublet al lui plașcă; pentru semantism ct. it. sacco „sac” și „jaf”. Mai puțin probabil din sb., cr. pljačka (Cihac, II, 262; Skok, REB, II, 31-42), tc. plaçka (Lokotsch 1665), ngr. πλαϰώνω „a oprima” (Vasmer, Gr., 119). – Der. pleșcan (var. pleșcar), s. m. (oportunist; persoană care umblă după chilipiruri); pleșcui, vb. (a jefui; a umbla după chilipiruri); pleșcuitor, adj. (înv., jefuitor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pleáșcă (pradă, chilipir) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink