PLEBÉU, -ÉE, plebei, -ee, s. m. și f., adj. 1. (În antichitatea romană) (Persoană) care făcea parte din plebe (1), care aparținea plebei; plebeian (1). 2. (Persoană) care este asuprită, exploatată, plebeian (2); (om) sărac, umil; p. ext. (om) de rând, lipsit de distincție, vulgar, grosolan. – Din lat. plebeius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLEBÉU s.m. Cetățean roman care aparținea plebei. ♦ (Liv.) Om de rând. [< lat. plebeius].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLEBÉU, -ÉE adj., s. m. f. 1. (cetățean roman) care aparținea plebei; plebeian. 2. (om) care face parte din plebe. (< lat. plebeius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLEBÉU s., adj. (IST.) (livr.) plebeian. (~ din Roma antică.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Plebeu ≠ aristrocrat
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
plebéu s. m., adj. m., art. plebéul, pl. plebéi, art. plebéii; f. sg. și pl. plebée, sg. art. plebéea, g.-d. sg. art. plebéei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLEBÉU ~i m. 1) (în Roma antică) Persoană care făcea parte din plebe. 2) (în evul mediu) Orășean sărac. 3) Persoană fără drepturi sociale, lipsită de merite și coruptă. /<lat. plebeius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink