PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLEISTOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a cuaternarului, caracterizată din punct de vedere climatic prin alternanța intervalelor reci (glaciații) cu intervale calde (interglaciații); glaciar; diluviu. // adj. Care aparține acestei epoci; diluvian. [Pron. ple-is-. / < fr. pléistocène, cf. gr. pleistos – cel mai, kainos – nou].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLEISTOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă, cea mai lungă, a cuaternarului, caracterizată prin alternanța intervalelor reci cu intervale calde; glaciar; diluviu. (< fr. pléistocène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLEISTOCÉN s., adj. (GEOL.) 1. s. glaciar, (ieșit din uz) diluviu. 2. adj. glaciar, (ieșit din uz) diluvian. (Epoca ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pleistocén adj. m. (sil. ple-is-), pl. pleistocéni; f. sg. pleistocénă, pl. pleistocéne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
pleistocén s. n. (sil. ple-is-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLEISTOCÉN1 n. geol. Prima epocă a cuaternarului caracterizată prin formarea ghețarilor, apariția omului, a florei și a faunei; diluviu. /<fr. pléistocene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLEISTOCÉN2 ~ă (~i, ~e) Care ține de prima epocă a cuaternarului; din prima epocă a cuaternarului; deluvian. /<fr. pléistocene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink