Dex pleosc

PLEOSC interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale (în apă) sau de lovirea unui corp (moale sau elastic) de un altul. – Onomatopee. Cf. sl. pleskŭ.

PLEOSC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs la lovirea palmelor una de alta, la lovirea unui corp elastic de ceva, la căderea unui corp în apă etc.). /Onomat.

PLEOSC interj. șart! (~! i-a tras o palmă.)

pleosc!, interj., s.f. 1. (interj., pop.) cuvânt care redă zgomotul produs de căderea unui corp moale sau de lovirea unui corp moale sau elastic de altul, de căderea apei sau al apei în care cade ceva. 2. (reg.; s.f.; în forma „pleoască”) lovitură dată cu palma. 3. (reg.; s.f., în forma „pleoască”) ciumăfaie (plantă medicinală foarte toxică).

pleósc interj. – Imită zgomotul produs de baterea din palme, de bici sau de bălăcit. – Var. pliosc; pleasc (imită zgomotul făcut de limbă). Creație expresivă, cf. fleașc, trosc, sl. pljuskŭ „zgomot”, sl. pleskati „a bate din palme” (Cihac, II, 264), bg. pljaskam. – Der. pleoscăi, vb. (a bate din palme; a plesni, a pocni); plescăi (var. plescăni, mr. plăscănescu, plăscănire), vb. (a pocni din limbă), cf. sb. pljeskati, bg. pljuskam, pleskam (după Miklosich, Slaw. Elem., 36 și Conev 86, rom. ar veni din bg.); ple(o)scăit, s. n. (aplaudare, bălăceală, plesnit de limbă); pleoscăniță, s. f. (rostopască, Chelidonium); pleoști, vb. (a se l*****a, a se turti, a se strivi; a se deprima), cf. bleojdi, sb. pljostiti, rus. pljustiti (după Cihac, II, 264, rom. provine din sl.), lat. plautus, plotus „cu urechile căzute”; pleoștit, adj. (turtit; decăzut; scund, de mică înălțime, abătut); pleoșteală, s. f. (depresiune); pleașcă, s. f. (pălărie moale); plești, vb. (Bucov., Maram., a se turti; Banat, a se piti). Pentru familia expresivă, cf. Iordan, BF, II, 186.

pleosc interj