Dex plescăire

PLESCĂÍRE, plescăiri, s. f. Acțiunea de a plescăi și rezultatul ei; plescăit. – V. plescăi.

plescăíre s. f., g.-d. art. plescăírii; pl. plescăíri

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

A PLESCĂÍ pléscăi intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.

PLESCĂÍ vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

plescăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 sg. și pl. pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá