Dex plescăit

PLESCĂÍT, plescăituri, s. n. 1. Zgomot făcut de cineva cu gura când mănâncă repede și lacom; sunet produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprimă mirarea, plăcerea, admirația. 2. Zgomot produs de un lichid sau de o substanță vâscoasă care se lovește sau care este lovită de un corp tare; plescăire, plescăitură; pleoscăit. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescăi.

PLESCĂÍT s. 1. clefăială, clefăit, molfăială, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială. (Când mănâncă se aude un ~.) 2. pleoscăit, pleoscăitură, plescăitură. (~ făcut cu limba.)

plescăít s. n., pl. plescăíturi

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

A PLESCĂÍ pléscăi intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi

PLESCĂÍT ~uri n. 1) v. A PLESCĂI. 2) Zgomot răsunător produs prin desprinderea bruscă a limbii de cerul gurii sau a buzelor una de alta. 3) Zgomot produs de un corp când se lovește sau este lovit de un lichid. /v. a plescăi

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.

PLESCĂÍ vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

plescăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 sg. și pl. pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá